#vremuribune

#vremuribune

STOP FALS!

Vezi mai jos cele mai frecvente minciuni despre PAS

și Maia Sandu combătute cu argumente și informații adevărate.

Pornim adevărul

Combatem minciunile despre PAS


Minciuna 1: Din cauza Maiei Sandu și a PAS, cresc prețurile la benzină, ulei, pâine și alte produse de primă necesitate 

ADEVĂR:  Prețurile la pâine, ulei, motorină și alte produse au fost artificial crescute de socialiști și oamenii puși în funcții de socialiști în instituțiile care trebuie să împiedice aceste abuzuri. 

Din cauza cui au crescut prețurile la carburanți: Instituțiile direct responsabile de sector – ANRE şi Consiliul Concurenţei – care ar trebui să facă ordine pe piața petrolieră și să nu permită companiilor să majoreze prețurile nejustificat – sunt conduse de oameni puși în funcție de Plahotniuc și Dodon și au admis intenționat majorarea prețurilor. Aceste instituții vor fi curățate după 11 iulie și la conducerea lor vor fi numite persoane integre și profesioniste de către un nou Parlament curat și responsabil.

Din cauza cui au crescut prețurile la grâu/produse de panificație: Scumpirea pâinii este o schemă pusă la cale de oamenii socialiștilor și ai lui Șor din guvern și Agenția Rezerve Materiale care se îmbogățesc pe spatele cetățenilor. Deputații PAS și Președintele Maia Sandu, prin Consiliul Suprem de Securitate, au solicitat, în repetate rânduri, interzicerea temporară a exportului grâului din rezerva de stat și oprirea creșterii prețurilor. Grâul din rezerva de stat trebuie să rămână în țară, să fie folosit pentru industria de panificație și sectorul zootehnic pentru a nu permite creșterea prețurilor și a ajuta agricultorii și fermierii. Socialiștii au cauzat intenționat creșterea artificială a prețurilor pentru a-și umple buzunarele cu milioane de euro pe spatele oamenilor nevoiași și pentru a da vina pe Maia Sandu.


Minciuna 2: PAS și Maia Sandu reprezintă interesele străinilor 

ADEVĂR:  Președintele Maia Sandu și echipa PAS urmăresc doar interesul cetățenilor și au demonstrat acest lucru prin promisiunile îndeplinite – lupta împotriva hoților, angajamentul faţă de reforme, obţinerea sprijinului extern în beneficiul cetăţenilor etc. 

Cei mai mari distrugători ai statului nostru sunt hoții, clasa politică veche – socialiștii, oamenii lui Șor și Plahotniuc, care, ani la rând, au furat din bugetul public, au slăbit instituțiile, au pus la conducere oameni slugarnici care le protejau schemele. Socialiștii folosesc sperietori și minciuni pentru a minți oamenii și a distrage atenția de la schemele de corupție. Dodon și colegii lui socialiști au devenit milionari din funcții publice, trăind în castele și plimbându-se cu mașini luxoase, făcând averi pe banii poporului, pe când oamenii sărăcesc.

Este în interesul cetățenilor noștri ca Republica Moldova să aibă relații bune cu Uniunea Europeană, cu România, cu Statele Unite ale Americii, cu Rusia. Am văzut cu toții cum, după ce Maia Sandu a devenit Președinte, Moldova a ieșit din izolare internaţională și a început a primi nenumărate ajutoare de la partenerii de dezvoltare – vaccin, echipamente medicale, bani și asistență tehnică – sprijin pentru ca cetățenii noștri să trăiască mai bine.


Minciuna 3: PAS nu are oameni cu experiență și îndeajuns de pregătiți ca să preia guvernarea 

ADEVĂR:  Echipa PAS este o echipă puternică, din oameni curajoși și cinstiți – echipa PAS, cu ajutorul cetățenilor, a reușit să dea jos regimul lui Plahotniuc, regimul lui Dodon, să pornească schimbări spre bine pe timpul Guvernului Maia Sandu, să câștige alegerile prezidențiale și să elibereze președinția, să lupte cu schemele de corupție. 

Echipa PAS este diversă, formată atât din tineri politicieni, cu studii la universități vestite, dar și specialiști cu multă experiență, cum ar fi Igor Grosu, Natalia Gavrilița, Sergiu Litvinenco, Mihai Popșoi. Echipa PAS a reușit să atragă oameni de valoare din afara sferei politice, precum Adrian Belîi, Ana Racu, Natalia Davidovici, Mihail Druță, Dumitru Budianschi. De asemenea, în lista PAS există primari, antreprenori, agricultori, pedagogi, matematicieni, medici, economiști, juriști, istorici, jurnaliști, ingineri, oferiți militari, artiști, psihologi și tineri din toată țară și din diasporă. Echipa PAS a reușit să dea jos 2 regimuri antipopulare. Acum e vremea să construim.


Minciuna 4: Maia Sandu și PAS au închis școlile

ADEVĂR:  Şcolile s-au închis din cauza sărăciei, hoţiei şi migraţiei în masă, din cauza guvernărilor corupte care au alungat oamenii de acasă. Mai mult școli s-au închis pe timpul lui Voronin, Dodon și Greceanîi, dar și după ce a plecat Maia Sandu de la minister, decât în perioada în care Maia Sandu a fost Ministru al Educației.

Când era ministru, Maia Sandu a găsit soluții ca elevii să meargă la școli renovate, cu profesori buni, ca să poată învăța bine. Maia Sandu a adus sute de autobuze școlare, a redus corupția, a renovat grădinițele și școlile, iar elevii au început să învețe mai bine, au fost notați pe merit și au putut ajunge la facultăți bune.


Minciuna 5: Maia Sandu și PAS au blocat proiectele de aprovizionare cu apă în țară

ADEVĂR:  Socialiștii și guvernul socialist al lui Chicu au blocat aprobarea proiectului Băncii Mondiale care trebuia să aducă bani pentru aprovizionarea cu apă a mai multor localități. Echipa PAS va debloca  aceste proiecte și împreună cu Președintele Maia Sandu vom aduce resurse financiare pentru a realiza proiecte de infrastructură mari și importante pentru cetățeni.

PAS va mări de 4 ori investițiile statului în proiecte de infrastructură pentru sate. În aprilie 2021, deputații socialiști și ai lui Șor, sub pretextul de a oferi guvernului posibilitatea să semneze tratate internaționale au votat o lege cu multiple prevederi dubioase, periculoase pentru stat. Din această cauză, Președintele Maia Sandu a întors proiectul în Parlament. Imediat după alegerile parlamentare, PAS va asigura condiții legale ca acordul pentru aprovizionarea cu apă potabilă să fie semnat, ba mai mult, vom extinde finanțarea cu încă 60 de milioane de dolari pentru a aproviziona cu apă potabilă alte zeci de localități din țară.


Minciuna 6: PAS va majora vârsta de pensionare

ADEVĂR:  Socialiștii au lăsat pensionarii fără indexare, iar după ce Dodon s-a lăudat cu indexarea dublă, pensionarii au primit doar 7 lei în plus la pensie. PAS va implementa angajamentul făcut de Președintele Maia Sandu în campania prezidențială, și anume majorarea pensiei minime până la cel puțin 2 000 de lei pe lună.

Deputații PAS au propus, încă în 2019, pachetul de legi „Pensii corecte pentru toți”, ce ar fi plafonat super pensiile de zeci de mii de lei pe care le primesc unii funcționari și ar fi permis majorarea pensiilor mici. Acest proiect însă a fost respins de majoritatea PSRM-Șor. 

PAS va menține limitele actuale ale vârstei de pensionare și se va concentra pe majorarea pensiilor mici, astfel ca toți vârstnicii din țara noastră să trăiască demn și să aibă o bătrânețe asigurată.


Minciuna 7: Din cauza PAS și a Maiei Sandu s-a pierdut Aeroportul

ADEVĂR:  Maia Sandu a refuzat să voteze pentru cedarea aeroportului companiei ruseşti Avia Invest SRL. Acest lucru se vede din înregistrarea şedinţei guvernului din 4 octombrie 2014.

Guvernul Maiei Sandu a cerut ca Procuratura Generală şi Centrul Naţional Anticorupţie să investigheze cât de legală a fost concesionarea aeroportului și să-i pedepsească pe vinovați. De asemenea, Guvernul Sandu a cerut în judecată anularea contractului de concesionare pe motiv că a fost încheiat încălcând legea. Dodon a demis Guvernul Sandu și timp de un an a blocat procesul, astfel că  nicio ședință de judecată nu a fost organizată. 

Ședința la care Maia Sandu s-a abținut de la vot –

https://www.youtube.com/watch?v=udeK1482xvM


Minciuna 8: PAS și Maia Sandu au pus întoarcerea miliardului pe spatele cetățenilor

ADEVĂR: Furtul miliardului a fost pus la cale de Plahotniuc, Șor și socialiști, când niciunul din deputații PAS nu era la guvernare. Maia Sandu și PAS luptă pentru a face dreptate și a construi o justiție care să-i pedepsească pe hoți și să apere interesele oamenilor cinstiți.

Președintele Maia Sandu a respins legea 71 din 23.04.2021, promovată de socialiști și Șor drept o lege care ar anula datoria miliardului furat. În primul rând, este o insultă când deputaţii Şor, care au figurat în Raportul Kroll ca beneficiari ai furtului miliardului să se dea drept binefăcători. Ei trebuie să întoarcă banii, nu să decidă cine să acopere pierderile. În al doilea rând, e vorba de o lege similară celei declarate neconstituționale de CC. Dar cel mai important – legea dată nicidecum nu ușurează povara acestei datorii pentru cetățeni – miliardul furat cum a fost la hoți așa și va rămâne la ei, dacă nu se apucă procuratura de treabă. Ceea ce se întâmplă prin această lege este transformarea unei datorii de stat în inflație și instabilitate financiară. Cu alte cuvinte, tot cetățenii achită miliardul furat, dar deja prin prețuri crescute și dobânzi mai mari la credite. Este un exemplu clar de manipulare a opiniei publice, cu titlu pompos și conținut infect al legilor cu care ne-au deprins partidele corupte. 

Președintele Maia Sandu a pornit curățarea sistemului de oameni corupți și o luptă reală împotriva corupției. Maia Sandu este un om cinstit, care nu a furat niciun bănuț în viața ei și care a luptat mereu pentru dreptate. Cât era ministru al Educației, a redus corupția de 2 ori, în timp ce, pe ascuns, hoții furau miliardul din bănci. Când a devenit prim-ministru, Maia Sandu a început lupta cu corupția în toate domeniile, a pornit reforma procuraturii și justiției tocmai pentru ca toți cei vinovați de furtul miliardului să fie pedepsiți, iar banii – întorși oamenilor.


Minciuna 9: PAS este împotriva Bisericii, familiei, valorilor tradiționale și vrea să promoveze căsătoriile de același sex.

ADEVĂR:  Liderii PAS, la fel ca și președintele Maia Sandu, sunt creştini ortodocşi şi vin din familii cu tradiții. Ca orice creștin, ei merg la biserică. Cea mai mare amenințare la adresa familiilor din Republica Moldova sunt condiţiile proaste de trai, lipsa oportunităţilor şi corupții care sărăcesc țara și alungă familiile de acasă.

Președintele Maia Sandu a avut câteva discuții cu Înalt Preasfinţitul Vladimir, Mitropolit al Chişinăului şi al întregii Moldove și cu Înaltpreasfinţitul Petru, Arhiepiscopul Chişinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor. 

Credincioșii adevărați nu se fălesc cu credința lor de dragul voturilor. Cei mai mari corupți din istoria țării, de la Voronin, Dodon, până la Plahotniuc s-au lăudat cu faptul că sunt „mari creștini”, însă asta nu i-a oprit să fure, să mintă și să sărăcească această țară.


Minciuna 10: PAS este împotriva unității pe segmentul de dreapta

ADEVĂR: PAS și Maia Sandu au reușit să unească forțele proeuropene la alegerile parlamentare din 2019 și au creat, alături de Platforma DA și oameni din societatea civilă, blocul ACUM. PAS întotdeauna a avut un comportament respectuos și prietenos cu partidele partenere și cu forțele politice care luptă împotriva corupției şi pentru o guvernare mai bună.

PAS a lucrat împreună cu toți cei care au luptat cu hoții și schemele și vom continua să lucrăm alături de toate forțele care vor să dezvolte țara noastră și să îmbunătățească viața oamenilor. Maia Sandu și PAS au unit societatea și în noiembrie 2020 am câștigat alegerile prezidențiale. Avem șansa să câștigăm și alegerile din 11 iulie și să lucrăm pentru a construi o țară mai bună. 

PAS are obiective clare pe care trebuie să le realizeze pentru că ele răspund necesităților şi  cerințelor cetăţenilor. Acestea prevăd  combaterea sărăciei, combaterea corupţiei, administrarea bună a țării, investiţii în infrastructură şi ramurile strategice – educaţie şi medicină; promovarea obiectivelor de integrarea europeană. PAS pledează pentru o guvernare stabilă şi responsabilă, de aceea, în viitorul Parlament va discuta cu acele forţe politice care vor fi gata să sprijine aceste obiective prioritare pentru cetăţeni.


Minciuna 11: Maia Sandu și PAS sunt împotriva aducerii vaccinului Sputnik V

ADEVĂR: Maia Sandu a îndemnat de nenumărate ori populația să se vaccineze cu orice vaccin disponibil, inclusiv Sputnik V. Maia Sandu a trimis solicitări oficiale către președintele Rusiei, Vladimir Putin, și a discutat cu Ambasadorul Rusiei în Republica Moldova pentru a oferi o donație de vaccin Sputnik V.

La scurt timp după aceasta, 140 mii de doze de vaccin Sputnik au ajuns în Moldova. De când a preluat președinția, Maia Sandu, datorită relațiilor bune pe care le are cu partenerii externi, a contribuit la aducerea în țară a aproape 1 milion de doze de vaccin, dintre care 400.000 de doze gratuit.


Minciuna 12: PAS are candidaţi certaţi cu legea în listă

ADEVĂR: Lista candidaților PAS este compusă din oameni onești, buni profesioniști care luptă cu schemele de corupție. De frică să nu ajungă să răspundă în fața legii, hoții inventează minciuni despre PAS și despre Maia Sandu.

PAS a demascat hoțiile făcute sau acoperite de deputații socialiști, ai lui Plahotniuc și ai lui Șor din fostul parlament, din guvern, din agenții. De asta se cumpără și se vând ca la piață acești deputați – pentru că vor să-și păstreze fotoliul cu orice preț, ca să continue schemele și îmbogățirea ilegală. Hoților le este frică de PAS, ei știu că dacă PAS ajunge la guvernare toți care s-au îmbogățit prin scheme și furturi vor răspunde în fața legii.